money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Piata rezidentiala din Constanta

Publicat la 24.11.2006, 13:19:25

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Piata rezidentiala din Constanta
Terenurile reprezintă segmentul cu cea mai dinamică evoluţie de pe piaţa din Constanţa. Mai ales cele cu destinaţie rezidenţială. În acest context, asistăm la o dezvoltare în paralel a pieţei terenurilor cu cea a proiectelor rezidenţiale. Această ascensiune este susţinută, în special, de creşterea economiei locale şi de activităţile turistice intense din zonă.
În prezent, numărul ansamblurilor de locuinţe lansate în judeţul Constanţa este destul de mic. Însă nu pentru mult timp. Dezvoltatorii au văzut potenţialul localităţilor de la malul Mării Negre şi forjează în această direcţie. Mai precis pe cei 82 km de litoral, desfăşuraţi în judeţ, între Mamaia-Sat şi Vama Veche. 40% din potenţialul turistic al ţării este concentrat anual în cele 13 staţiuni de la malul Mării Negre, precum şi în celelalte şase localităţi cu ieşire la ţărm. În acest context, multe din noile dezvoltări imobiliare sunt de mică amploare, parte dintre acestea fiind construite pentru a fi introduse în circuitul hotelier.
Potrivit unui studiu de piaţă al companiei Eurisko, cea mai scumpă zonă din Constanţa este cea din Parcul Tăbăcăriei, unde un mp de pământ se vinde, în medie, şi cu 500 de euro. La diferenţă de circa 100 de euro se poziţionează zona centrală a oraşului, urmată de Tomis Nord, cu preţuri de aproximativ 200 euro/mp.
 
PREŢURI TERENURI CONSTANŢA (nivel mediu)
 
Tăbăcărie - 500 E/mp
Zona centrală - 400 E/mp
Tomis Nord - 200 E/mp
Zona Primo - 100 E/mp
Palazu Mare - 80-90 E/mp
Bd. Aurel Vlaicu 70-85 E/mp
Şos. Mangaliei - 50 E/mp
Cumpăna - 50 E/mp
sursa: Eurisko
 
Preţurile de vânzare şi de închiriere nu diferă foarte mult de cele practicate în vechile cartiere din Capitală. Astfel, pentru a cumpărat o garsonieră trebuie să scoateţi din buzunar, în medie, 1.100-1.200 de euro/mp. Preţurile mai scad puţin pe măsură ce numărul de camere creşte. Prin urmare, un apartament de patru camere poate fi achiziţionat începând de la 800-850 euro/mp. În cazul caselor şi al vilelor lucrurile se schimbă. Preţurile practicate sunt aproape duble, fiind cuprinse între 1.000 şi 2.500 euro/mp. Dacă cele mai scumpe locuinţe se tranzacţionează în zona de la ieşirea spre Mamaia-Năvodari, parcul Tăbăcăriei şi centrul oraşului, cele mai ieftine se găsesc în cartierele Inel 2, Faleză Sud şi Tomis Nord.
Ca şi în cazul preţurilor de vânzare şi cele de închiriere diferă în funcţie de zonă. O garsonieră în cea mai scumpă locaţie din Constanţa se contratează pentru 250-300 euro pe lună, preţurile putând ajunge la 1.000 în cazul caselor şi al apartamentelor cu patru camere. Cele mai mari tarife se percep pentru vile. Preţurile pot porni de la câteva sute de euro în Tomis Nord sau Faleză Sud şi pot ajunge la 6.000 euro pe lună în zona centrală a oraşului.
 
 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite