Piaţa românească a asigurărilor a atins, în 2006 valoarea de peste 1,6 miliarde euro din care 1,3 miliarde euro prime de asigurări generale şi 300 milioane euro prime din asigurări de viaţă a anunţat luni, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).

La nivelul anului 1992, volumul total al primelor de asigurare atingea valoarea de circa 50 milioane euro. Între anii 1998-2002, asigurările de viaţă au înregistrat un salt seminificativ, cuantificat în ritmuri de creştere anuale de peste 50-70%. Cu începere din anul 2003, pe fondul scăderii ratelor de dobândă pe piaţa bancară şi a evoluţiei descendente a titlurilor de stat, evoluţia asigurărilor de viaţă s-a temperat, urmând tendinţa înregistrată de asigurările generale.

"Din punct de vedere al ponderii asigurărilor în PIB, România mai are importanţi paşi de parcurs pentru a atinge nivelul de dezvolare din majoritatea statelor membre ale UE", susţine CSA.

Volumul primelor brute subscrise aferente contractelor de asigurare încheiate pe piaţa românească în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2006 a fost de 4,25 miliarde lei (circa 1,20 miliarde euro), potrivit raportărilor societăţilor de asigurări la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA). Din acest total, primele brute subscrise aferente contractelor de asigurări generale s-au cifrat la 3,43 miliarde lei, în timp ce asigurările de viaţă au generat prime subscrise în sumă de 811,29 milioane lei. Primele subscrise în primele trei trimestre din 2006, aferente ambelor categorii de asigurare, reprezintă 96% din volumul înregistrat în cursul întregului an 2005. În cazul categoriei de asigurări generale, acest procent este de 102%, iar în cazul asigurărilor de viaţă, de 78%, potrivit datelor CSA