money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Piata romaneasca a pensiilor private, pe urmele celei poloneze

Publicat la 05.06.2007, 13:29:48

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Piata romaneasca a pensiilor private, pe urmele celei poloneze


România riscă, asemeni Poloniei, să aibă în primele luni ale anului 2008 o concurenţă neloială pe piaţa pensiilor private din pilonul II, deoarece o parte din firmele interesate să gestioneze fonduri nu vor avea timp să se autorizeze, a declarat, marţi, Piotr Kovalczewski, consilier la PZU Pensions, citat de agenţia NewsIn.

Kovalczewski susţine că poate fi făcută o comparaţie între cele două ţări datorită numărului mare de contribuabili ale ambelor sisteme de pensii. Proporţia cifrelor legate de fondurile de pensii şi salariaţi este aproximativ la fel cu cea a Poloniei, spune Piotr Kovalczewski. "Polonezii au 18 fonduri private de pensii şi 10 milioane de salariaţi, în timp ce la români se preconizează a fi opt fonduri şi 3 milioane de depunători".

Potenţiala mare problemă ar fi autorizarea agenţilor pentru majoritatea pieţei deoarece aceştia vor avea de înregistrat cereri de ordinul sutelor de mii. La finalul acestui an o parte din jucătorii de pe piaţă nu vor reuşi să se autorizeze în proporţie de 100%, ceea ce ar duce la o concurenţă neloială între ei şi cei autorizaţi, pe piaţa pensiilor private. O altă problemă care ar putea complica situaţia pensiilor private este cea a sistemului informativ, a mai avertizat Kovalczewski .

Piaţa poloneză a pensiilor private a avut un prim an turbulent din cauza faptului că acesta nu a fost pus bine la punct. „În România, Guvernul trebuie să se asigure că sistemul informatic va fi realizat deoarece el este esenţial pentru reforma pensiilor. În Polonia, din cauza domeniului IT, în primul an, 20% din conturi erau goale pentru că banii nu fuseseră colectaţi”, a adăugat Kovalczewsk.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite