money.ro
Piețe financiaremoney.ro

PIB-ul mondial se va comprima în 2009 pentru prima dată de la Al Doilea Război Mondial, spune FMI

Publicat la 19.03.2009, 14:23:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
PIB-ul mondial se va comprima în 2009 pentru prima dată de la Al Doilea Război Mondial, spune FMI

Fondul Monetar Internaţional a cerut, de asemenea, ţărilor bogate şi emergente, membre ale grupului informal G20, să ia măsuri mai puternice împotriva crizei economice, estimând că reacţiile naţionale nu sunt decât "la început".

FMI a estimat că economiile dezvoltate vor intra "într-o recesiune profundă" în acest an, cu o comprimare a produsului intern brut de 2,6% în Statele Unite şi de 5,8% în Japonia, care se confruntă cu "un risc accentuat" de deflaţie. Economia zonei euro ar putea scădea cu 3,2% în acest an.

Directorul Fondului Monetar Internaţional (FMI), Dominique Strauss-Kahn, avertizase anterior că economia mondială s-ar putea confrunta cu o scădere în 2009, pentru prima oară în ultimele decenii.

"FMI prevede o creştere mondială sub zero în acest an, cea mai slabă evoluţie cunoscută de mulţi dintre noi", a declarat Strauss-Kahn. Degradarea continuă a mediului financiar "asociată cu prăbuşirea încrederii cetăţenilor şi mediilor de afaceri subminează cererea internă în întreaga lume", adăugase el.

Sursa: NewsIn

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite