money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Pierdem Agricultura, socialiştii speculează ocazia

Publicat la 11.10.2009, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Pierdem Agricultura, socialiştii speculează ocazia

Fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu, dar şi vicepreşedintele PDL, Theodor Stolojan, declaraseră că sunt luate în calcul şi alte domenii, ca Extinderea sau Dezvoltarea regională şi Cercetarea, dacă România nu va reuşi să obţină portofoliul Agriculturii. În acest context, Partidului Socialiştilor Europeni a susţinut, sâmbătă, că un politician de stânga va trece mai uşor de votul Parlamentul European.

“PES face apel la Preşedintele României să lase orgoliile deoparte şi să acţioneze în interesul românesc şi european prin nominalizarea, pentru poziţia de comisar european, a unui candidat social-democrat de top, cu o foarte bună reputaţie la nivel european, asigurând astfel o aprobare liniştită în Parlamentul European”, se arată în declaraţia socialiştilor europeni, a doua forţă politică din forul legislativ european.

Pe de altă parte, premierul Emil Boc a precizat că propunerea pentru un comisar european este o decizie suverană a Executivului cu acordului preşedintelui României. În aceeaşi direcţie s-a exprimat şi eurodeputatul PDL Cristian Preda, care a declarat pentru Business Standard că atitudinea PES demonstrează un dispreţ pentru regulile ce vizează propunerea unui comisar european. “Scrisoarea este realizată de către social-democraţii autohtoni, iar gestul este unul absolut nefiresc pentru că denotă un dispreţ pentru regulile care guvernează această numire. Nici socialiştii europeni, nici cei locali nu sunt îndrituiţi să intervină în privinţa comisarului din partea României”, crede Preda.

Europarlamentarul PSD Victor Boştinaru declara, vineri, citat de NewsIn, că preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, i-a transmis lui Traian Băsescu că România este nepermis de mult întârziată în ceea ce priveşte candidaturile pentru portofoliul de comisar european.

România nu şi-a desemnat un candidat oficial pentru un portofoliul în noua Comisie Europeană, dar cea mai titrată candidatură rămâne cea a lui Dacian Cioloş pentru portofoliul Agriculturii. De asemenea, Vasile Puşcaş, Adrian Severin, Cristian Diaconescu sau Anca Boagiu au reprezentat alte nume vehiculate pentru un post de comisar european.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite