x“Federatia Nationala a Producatorilor Agricoli din Romania (FNPAR) atrage atentia ca, din cauza intarzierilor indelungate la plata subventiilor aferente anului 2007, agricultorii au pierdut circa 15% din sumele ce le reveneau, drept plati directe la hectar. Agricultorii au depus cererile pentru platile la hectar inca din luna mai a anului 2007, cu promisiunea din partea Ministerului Agriculturii ca isi vor primi banii pana la sfarsitul lunii ianuarie 2008”, potrivit unui comunicat al Federatiei, citat de Mediafax. Platile subventiilor la hectar au inceput, potrivit reprezentantilor APIA, in luna aprilie, iar cea mai recenta estimare arata ca acestea ar putea fi incheiate pana la jumatatea lui iunie. Fermierii sustin ca intarzierile la plata au determinat agricultorii sa contracteze credite, iar diferenta de curs dintre momentul calculului subventiilor si efectuarea platilor a avut, de asemenea, un impact negativ. “Banii au fost pierduti ca urmare a deprecierii leului fata de moneda europeana, de la 3,34 de lei (momentul calculului) la 3,69 de lei (prezent), platile efectuandu-se, astazi, la valoarea de 3,34 lei/euro, totodata cursul de schimb fiind de 3,69 de euro. De asemenea, agricultorii si-au facut calcule pentru achizitia de ingrasaminte, pesticide, motorina etc. in baza unui curs de 3,34 leu/euro, dar preturile acestor produse au crescut odata cu deprecierea leului fata de moneda unica europeana, ministerul fiind in imposibilitatea de a majora subventiile”, se arata in comunicat.
Costuri
Agricultorii au pierdut aproximativ 15% din valoarea platilor directe la hectar pentru 2007, din cauza deprecierii leului si a costurilor cu creditele



