Rulajul acţiunilor listate la BVB era de 19,75 milioane lei (4,78 milioane euro) la finalul şedinţei. Cea mai mare lichiditate a fost atrasă de titlurile Fondul Proprietatea (FP), de 5,72 milioane lei, cotaţia lor scăzând cu 0,99%, la 0,5015 lei/acţiune.
Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la BVB, a scăzut cu 1,60%, până la 5.534,80 puncte, iar indicele compozit BET-C a pierdut 1,02%, ajungând la 3.308,79 puncte.
Indicele BET-FI, al celor cinci societăţi de investiţii financiare (SIF), înregistra o scădere de 2,87%, până la 22.121,96 puncte, în vreme ce indicele ROTX, jucat la Bursa din Viena, a coborât cu 1,43%, la 11.286,83 puncte.
Indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a pierdut 1,92%, până la 505,85 puncte, iar indicele BET-NG, care reflectă evoluţia a zece titluri din sectorul energetic de la Bursă, a coborât cu 1,57%, ajungând la 786,56 puncte.



