In multe dintre cazuri, randamentele titlurilor fondurilor au scazut cu peste 50% in octombrie, in ciuda masurilor de restructurare a portofoliilor luate de administratori. Cele mai mari zece pierderi ale fondurilor mutuale pe luna trecuta variaza intre 25% si 50%. In primul caz, cel al Aviva Investors Intercapital, actiunile cotate au ajuns sa reprezinte mai putin de jumatate din activele nete ale fondului, structura ce corespunde mai degraba unui fond cu plasamente diversificate. “Restructurarea portofoliului este o optiune de atenuare a impactului scaderilor bursiere. Pe de alta parte, expunerea pe actiuni a fost si efectul acelor scaderi”, spune Razvan Rusu, director de investitii al societatii de administrare a activelor Aviva Investors Romania (fosta Certinvest). Fondul Raiffeisen Actiuni a inregistrat cea mai mare scadere de randament luna trecuta, de -50,1%, pe tot anul 2008 randamentul fiind de -79,8%. Valorile unitatilor de fond valabile intr-o zi corespund cotatiilor pietei inregistrate cu doua zile mai inainte, astfel ca randamentele au prins doua dintre cele trei zile de cresteri bursiere cu care s-a incheiat luna trecuta. Acestea nu au avut forta de a compensa pierderile intregii luni. Principalii indici ai BVB au suferit scaderi variind intre 33% si 56%.
|
Fond
|
Randament
oct. 2008
|
|
|
Raiffeisen Actiuni
|
-50,1
|
-79,8
|
|
Napoca
|
-43
|
-78,4
|
|
BT Maxim
|
-39,9
|
-70,9
|
|
Active Dinamic
|
-37,8
|
-72,2
|
|
Raiffeisen Prosper
|
-37,5
|
-61,6
|
|
BCR Expert
|
-36,4
|
-68,4
|
|
Oportunitati Nationale
|
-35,5
|
-52,7
|
|
BT Index
|
-34,2
|
-61,7
|
|
Star Next
|
-25,5
|
-55,8
|
|
Intercapital
|
-25,1
|
-56
|





