"Întrucât această acţiune nu s-a finalizat, societatea este în prezent în imposibilitate de a reduce arieratele, şi implicit, cheltuielile suplimentare cu accesoriile, fiind astfel prevăzut un nivel majorat al arieratelor la 31 decembrie 2011. Majorarea pierderii pe anul 2011 provine din înregistrarea pe cheltuieli a penalităţilor aferente datoriilor la bugetul general consolidat al statului în valoare de 150 milioane lei", se precizează în nota de fundamentare a proiectului de HG elaborat de Ministerul Transporturilor pentru rectificarea bugetului companiei.
Ministerul menţionează că bugetul iniţial al CFR Marfă pentru acest an a fost aprobat în condiţiile în care compania urma să beneficieze de majorarea de capital.
Bugetul rectificat prevede o creştere a veniturilor cu 10% faţă de nivelul stabilit la începutul anului, la 1,16 miliarde lei şi o majorare a cheltuielilor cu 19,4%, la 1,35 miliarde lei.
Plăţile restante vor urca cu 63,2%, de la 765,6 milioane lei la 1,25 miliarde lei, iar nivelul creanţelor a rămas nemodificat la 360 milioane lei.
Totodată, fondul de salarii a crescut cu 3,5%, de la 255,56 milioane lei la 264,71 milioane lei, însă câştigul mediu pe salariat a scăzut cu 77 lei, la 2.385 lei.
CFR Marfă se află printre companiile monitorizate prin acordul cu FMI. Compania va avea management privat, iar statul s-a angajat să vândă 20% din acţiuni.
Pierderile CFR Marfă vor creşte în acest an de peste două ori, la 192 milioane lei
Publicat la 11.09.2011, 10:14:16
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
