În decembrie 2009, contribuţia medie pe participant a fost de 31,59 lei, iar în iunie 2009 de 33,18 lei.
În plus, câştigul mediu salarial brut pe economie a crescut cu 5%, la 1.973 lei în iunie 2010 de la 1.881 lei în decembrie 2009, respectiv cu 2%, de la 1.930 lei în iunie 2009.
Potrivit CSSPP, venitul mediu asigurat, respectiv venitul asupra căruia se aplică cota de contribuţie şi care reprezintă, în medie, 80% din câştigul mediu brut pe economie a înregistrat aceeaşi tendinţă.
"Trebuie însă menţionat faptul că, în urma creşterii cotei de contribuţie aplicată asupra venitului asigurat, de la 2% la 2,5%, începând din luna martie 2010 (luna de colectare ianuarie 2010), se constată şi creşterea mai accentuată a valorii contribuţiei medii pe participant", se menţionează în raport.
În condiţiile unei cote de contribuţie de 2,5% din venitul brut realizat, începând cu luna martie 2010, în iunie au fost virate către fondurile de pensii private obligatorii 138 milioane lei (32 milioane euro), în scădere cu 3% faţă de luna precedentă, dar în creştere cu 29% faţă de decembrie 2009 şi cu 22% faţă de iunie 2009.
Valoarea activelor nete înregistrată de fondurile de pensii private obligatorii a fost de 3,379 miliarde lei (774 milioane euro), înregistrând o creştere de 41,7% în primele şase luni.
Pilon II: Contribuţia medie pe participant a fost de 40,5 lei în iunie, cu 28% mai mare decât în dec. 2009
Publicat la 15.07.2010, 18:41:48
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
