Pilonul II - Fondurile vor încasa astăzi contribuţii de 28 milioane euro aferente lunii aprilie
Publicat la 20.06.2008, 07:42:40
Aceasta este a doua lună în care Casa Naţională de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale (CNPAS) virează contribuţiile celor 4,156 milioane de participanţi către fondurile de pensii obligatorii.
Primele viramente către fondurile de pensii obligatorii, aferente lunii martie, au fost făcute pe 20 mai, când au fost virate 88,19 milioane lei (24,13 milioane euro), valoarea medie pe asigurat fiind de 7,55 euro.
"În această lună am înregistrat 876.716 conturi goale, o evoluţie firească faţă de luna anterioară", a menţionat Câmpeanu.
Ponderea conturilor goale aferente contribuţiilor care vor intra în conturile jucătorilor de pe pilonul II, pentru luna aprilie, s-a diminuat cu două puncte procentuale până la 21,1% (876.716 conturi goale), de la 23,1% pentru luna martie (961.355 conturi goale).
Astfel, cei 14 administratori care activează în prezent pe piaţa pensiilor obligatorii, aveau, după primele viramente, 961.355 conturi goale, acestea scăzând cu 84.639 de conturi după a doua etapă de virare a contribuţiilor.
După a doua etapă de încasare a contribuţiilor, ING Fond de Pensii are 249.868 de conturi goale şi va încasa 40,6 milioane lei (11 milioane euro), Allianz însumează 223.000 de conturi goale şi primeşte 23,9 milioane lei (6,5 milioane euro), iar Generali are după a doua etapă de virare a contribuţiilor 93.349 de conturi goale şi urmează să încaseze 8,1 milioane lei (2,2 milioane euro).
Aviva, care se află pe locul al patrulea, are 78.900 conturi goale şi contribuţii de 6,9 milioane lei (1,9 milioane euro).
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
