"Este o măsură de anticoncentrare a pieţei pensiilor private obligatorii", a declarat, pentru NewsIn, Dan Zăvoianu, şeful serviciului de comunicare al Comisiei.
În ce priveşte procedura de autorizare prealabilă a fuziunii fondurilor de pensii obligatorii (pilonul II), articolul menţionat prevede ca "în termen de 30 de zile calendaristice de la înregistrarea dosarului complet al solicitanţilor, Comisia hotărăşte cu privire la autorizarea prealabilă a fuziunii fondurilor de pensii".
Administratorii vizaţi spun că restricţiile impuse sunt de fapt de domeniul Consiliului Concurenţei
"Nu înţeleg de ce Comisia introduce o astfel de prevedere în normă, care face obiectul unui alte entităţi a statului, respectiv Consiliul Concurenţei", a spus pentru NewsIn directorul general al ING Fond de Pensii, Radu Vasilescu.
El a menţionat că, în România, sunt instituţii abilitate ale statului care supraveghează toate firmele din acest punct de vedere, iar o asemenea prevedere nu este corectă.
Radu Vasilescu a precizat că ING Fond de Pensii nu exclude varianta unei achiziţii a unui jucător din piaţă, dacă aceasta va fi satisfăcătoare din punct de vedere financiar pentru societate.
"Această măsură este împotriva unei pieţe libere", a declarat şi director general al Allianz-Ţiriac Pensii Private, Crinu Andănuţ, pentru NewsIn.
El a explicat că, dimpotrivă, cu cât un fond de pensii este mai mare, cu atât distribuirea riscului este mai eficientă, iar investiţiile pot fi astfel mai profitabile.
Andănuţ a menţionat că Allianz-Ţiriac Pensii Private nu este interesată de o posibililă fuziune sau achiziţie a unui jucător mai mic.
După repartizarea aleatorie, ING a atras 1,38 milioane de clienţi şi controlează o treime din piaţă (33,2%), iar pe locul al doilea se află Allianz-Ţiriac, cu 1,065 milioane de persoane înscrise (25,63% din piaţă). Locul al treilea pe piaţa pensiilor private obligatorii este ocupat de Generali, cu 389.607 clienţi şi 9,37% din piaţă.
Potrivit legii, un fond de pensii trebuie să aibă cel puţin 50.000 de participanţi după primii trei ani de la data constituirii ca să rămână pe piaţă.
După procesul de redistribuire a celor 332.706 de salariaţi care nu au optat în cele patru luni ale campaniei de aderare pentru niciun fond, fondurile de pensii private obligatorii (pilonul II) au ajuns la 4,15 milioane de clienţi, care le vor vărsa lunar 2% din salariul lor brut. În următorii opt ani, cota va creşte la 6% din salariul brut.
Sursa: NewsIn

