money.ro
Piețe financiareAnghel Alexandru

Piloții Tarom, inapţi să piloteze avioanele!

Publicat la 16.09.2014, 10:19:01

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Piloții Tarom, inapţi să piloteze avioanele!

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a convocat, pentru marţi, conducerea Tarom şi pe reprezentanţii sindicatelor din companie, în vederea deblocării situaţiei.

 

Inapţi să piloteze avioanele! Aşa au justificat câţiva piloţi ai companiei Tarom absenţa de la serviciu, scrie portalul stiri.tvr.ro. De fapt, aviatorii au recurs la această metodă în semn de protest: vor salarii mai mari, egale cu ale colegilor din Uniunea Europeană.

 

Conducerea Tarom a încercat să găsească înlocuitori. Potrivit unor surse, în lipsa unor rezerve, au fost chemaţi de acasă piloţii care erau liberi sau cei aflaţi în concediu.

 

Aviatorii care au ales acest tip de protest nu pot fi sancţionaţi, dar nici nu pot participa la negcieri.

 

Acţiunea lor a anulat câteva curse interne şi externe, iar câteva zboruri au avut întârzieri de zeci de minute. Ministrul Transporturilor le cere şefilor Tarom şi sindicatelor soluţii pentru ca activitatea să revină la normal.

 

Piloţii se plâng că salariile lor sunt de două ori mai mici decat ale colegilor din alte ţări. În plus, a fost redus şi numărul curselor externe, de pe urma cărora piloţii primeau diurnă.

 

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite