money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Cel mai mare fond de obligaţiuni din lume: Grecia, Irlanda şi Portugalia ar trebui să renunţe la euro

Publicat la 20.12.2010, 13:46:40

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Cel mai mare fond de obligaţiuni din lume: Grecia, Irlanda şi Portugalia ar trebui să renunţe la euro

Grecia, Irlanda şi Portugalia ar trebui să iasă din Zona Euro şi să-şi recapete provizoriu monedele vechi: "Cu propria monedă acestea vor putea exporta mai ieftin, iar revenirea exporturilor va relansa creşterea", spune Andrew Bosomworth, gestionar de portofoliu la Pimco Europe. Iar când economiile respective îşi vor regăsi forţa şi vor recăpăta încrederea pieţelor de obligaţiuni, ele vor putea reveni în zona euro, afirmă Andrew Bosomworth.

 

El crede în schimb că Spania, Italia şi Belgia, care au şi ele probleme cu ratele la împrumuturi, vor depăşi perioada dificilă de-acum, rămânând în Uniunea monetară. Cu condiţia ca partenerii să le ofere un sprijin puternic. Ceea ce înseamnă că introducerea euro-obligaţiunilor este inevitabilă, crede reprezentantul Pimco.

 

Pentru moment, Germania se opune ideii de colectivizare a riscurilor, de teama că ratele sale de împrumut să nu o ia razna, iar Franţa o susţine. Chestiunea euro-obligaţiunilor comune pentru zona euro a fost discutată la summit-ul de iarnă al Uniunii, dar numai în treacăt.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite