Piraeus Bank România lansează un credit pe trei ani pentru firmele mici
Publicat la 07.11.2007, 11:20:27
Împrumutul poate fi acordat în lei, euro, dolari sau franci elveţieni, iar rambursarea se poate face lunar sau trimestrial. De asemenea, acest tip de credit, denumit "Mediul Term Loan", poate fi utilizat şi pentru plata datoriilor către stat mai recente de trei luni.
"Piraeus Medium Term Loan" este al nouălea instrument de finanţare din portofoliul băncii adresat întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM) şi al patrulea lansat în acest an, după "Piraeus Business Express", "Piraeus Practical Loan" şi "Piraeus Overdraft", a precizat banca.
"Există în segmentul IMM-urilor, la fel ca în retail, un potenţial uriaş de dezvoltare. Faptul că portofoliul de clienţi ai băncii pe segmentul companiilor mici şi mijlocii a crescut cu 51% în perioada decembrie 2006 – octombrie 2007 şi creşterea de aproape trei ori a volumului de credite acordate în aceeaşi perioadă de Piraeus Bank România demonstrează că trebuie să ne adaptăm unei evoluţii intense a segmentului", a declarat directorul de dezvoltare al segmentului de produse pentru IMM-uri din cadrul Piraeus Bank România, Georgios Kournavos.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
