'Ca urmare a apelului leadership-ului nostru şi având în vedere decizia luată de conducere (a PKK) combatanţii noştri vor demara procesul de retragere începând din 8 mai', arată într-un comunicat aripa militară a PKK.

 

Primele grupuri de rebeli trebuie să ajungă 'în interval de o săptămână' la bazele lor din nordul Irakului, unde PKK dispune de tabere de antrenament, subliniază comunicatul citat.

 

PKK adaugă să va rămâne fidel angajamentului său de a se retrage de pe solul turcesc îndată ce nu este atacat de forţele armate turce. Numărul rebelilor kurzi prezenţi în Turcia este estimat la 2.000, lor adăugându-li-se şi 2.500 de combatanţi din bazele mişcării aflate în Irak.

 

PKK a anunţat pe 25 aprilie, din Kurdistanul irakian, că forţele combatante vor părăsi Turcia începând cu data de 8 mai, în cadrul negocierilor de pace purtate de la sfârşitul anului trecut între şeful închis al rebelilor, Abdullah Ocalan, şi autorităţile turce.

 

Ocalan a cerut PKK să înceteze focul şi să se retragă din Turcia.

 

Miercuri, jurnaliştilor care l-au interogat la Ankara, primul ministru turc Recep Tayyip Erdogan, le-a declarat din nou să rebelii trebuie să părăsească teritoriul turc.

 

'Aşa cum au ştiut să intre în Turcia, aşa vor şti să o părăsească prin acelaşi loc', prin sud-estul Turciei, la frontiera cu Irakul, a declarat el citat de agenţia de presă turcă Anadolu.

 

Într-un interviu acordat jurnalului turc, numărul doi al PKK, Murat Karayilan, a declarat că retragerea ar urma să se încheie în toamnă.

 

Conflictul kurd din Turcia a provocat peste 45.000 de morţi, potrivit armatei turce, de la începutul insurecţiei PKK, în anul 1984.