Planul contra poluării rămâne obiectivul Uniunii Europene în decembrie
Publicat la 16.10.2008, 09:59:26
Liderii europeni cer preşedinţiei franceze a Uniunii Europene şi Comisiei Europene să desfaşoare un efort susţinut pentru a găsi cele mai bune soluţii de aplicare a planului în toate sectoarele economiei europene. Aceste soluţii trebuie să ia în calcul situaţia specifică a fiecărui stat membru şi să stabilească foarte bine raportul cost-eficienţă.
Obiectivul Uniunii Europene este ca până în 2020 să se înregistreze o reducere cu 20% a emisiilor de gaze cu efect de seră faţă de anul 1990. Comisia Europeană propune să fie tranzacţionată fiecare tonă de dioxid de carbon emisă de industria grea începând cu 1 ianuarie 2013. Asta înseamnă 40 % din cele 2,2 miliarde de tone emise în fiecare an în Uniune.
Fondurile obţinute din aceste tranzacţii vor fi folosite pentru trecerea la o energie nepoluantă. Acest plan nu este pe placul tuturor statelor membre. Polonia, a carei producţie de electricitate depinde în proporţie de 90% de exploatarea carbunelui, consideră planul foarte costisitor pentru economia sa.
Ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski cere ca planul să ţină cont de anumite particularităţi. avertizând că altfel ţara sa se va folosi de dreptul de veto, nu pentru pachetul intregral, ci pentru o parte din el. Nici Silvio Berlusconi nu este de acord cu acest plan, pe care îl consideră "ridicol" deoarece ar însemna crearea unei pieţe financiare cu titluri toxice.
Ţări precum Estonia, Lituania, Letonia, Ungaria, Slovacia, Bulgaria şi România au cerut, printr-o declaraţie comună, adoptarea unor măsuri care să respecte diferenţele de potenţial economic între statele membre.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
Ce urmărim săptămâna viitoare: INS publică estimarea PIB T2 2026 (estimare flash) și Eurostat - flash CPI Eurozonă, august 2026
Piețe financiare
