money.ro
🔔 Alerte
Actualitatemoney.ro

Planul lui Obama de relansare economică a fost adoptat în Cameră fără voturile republicanilor

Publicat la 29.01.2009, 06:24:32

Distribuie:WhatsAppFacebookX
Planul lui Obama de relansare economică a fost adoptat în Cameră fără voturile republicanilor
Urmărește money.ro pe Google News


Camera Reprezentanţilor a adoptat miercuri seară planul de relansare economică în valoare de 819 miliarde de dolari, susţinut de preşedintele Barack Obama, însă fără voturile republicanilor.

După adoptarea planului, cu 244 voturi pentru şi 188 împotrivă, Obama a cerut Senatului să se pronunţe rapid în favoarea proiectului ce vizează crearea sau salvarea a trei-patru milioane de locuri de muncă. Senatul s-ar putea pronunţa săptămâna viitoare.

"Planul va fi prezentat Senatului şi sper că vom putea continua să consolidăm acest plan înainte de a ajunge pe biroul meu", a declarat Obama. "Însă ceea ce nu trebuie să facem este să ne târâim picioarele şi să permitem persistenţa aceloraşi divergenţe subiective", a spus el, după adoptarea planului, care nu a atras niciun vot republican.

"Trebuie să acţionăm cu rapiditate şi îndrăzneală pentru a-i readuce pe americani la muncă şi tocmai acest lucru este obiectivul planului", potrivit lui Obama.


Sursa: NewsIn

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite