Planul Paulson: Barack Obama şi John McCain au subliniat importanţa adoptării planului
Publicat la 02.10.2008, 04:21:21
Votul negativ din Camera Reprezentanţilor a determinat o mobilizare considerată de analişti drept fără precedent atât în mediile politice şi economice. Inclusiv cei doi candidaţi la preşedinţie, Barack Obama şi John McCain au subliniat importanţa adoptării planului Paulson.
"Nu ne permitem să ne asumăm riscuri cu economia americană şi în consecinţă nici cu cea mondială," a declarat Barack Obama, candidat la preşedinţia SUA.
După votul pozitiv de aseară, din Senat, entuziasmul a revenit la Washington.
"Sunt convins că ne vom recupera mare parte a banilor investiţi în acest plan, dacă nu chiar toţi. Şi mai ştiu că dacă nu vom acţiona acum ne va costa mult mai scump," a declarat senatorul republican Lindsey Graham.
Au existat, bineînţeles şi voci împotriva planului administraţiei Bush, considerat a fi o soluţie imorală. Republicanii s-au întrebat de ce oare trebuie să plătească statul, în fapt contribuabilul american, pentru greşelile pe care le-a făcut Wall Street-ul.
"Poate sunt singurul care gândeşte aşa. Dar mi-e greu să înţeleg de ce suntem gata să îi dăm pe mână 700 de miliarde de dolari secretarului Trezoreriei, care printre alte este fostul preşedinte Goldman Sachs. Această bancă alături de alte instituţii financiare sunt cauzele pentru care am ajuns în această situaţie," a precizat Bernie Sanders, senator independent.
Legea, votată de senatori, se va întoarce acum pentru un nou vot în Camera Reprezentanţilor, care cel mai probabil va avea loc vineri.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
