money.ro
ActualitateTheodora Șutiu

Plata taxei de pod de la Fetești – Cernavodă, disponibilă din aplicație. Cât costă pentru fiecare vehicul

Publicat la 24.04.2025, 12:42:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Plata taxei de pod de la Fetești – Cernavodă, disponibilă din aplicație. Cât costă pentru fiecare vehicul

Pentru cei care se pregătesc să călătorească spre litoralul românesc în această vară, plata taxei de pod de la Fetești – Cernavodă devine mult mai simplă și rapidă.

Datorită unei noi opțiuni disponibile prin aplicația 24pay, utilizatorii pot plăti acum direct din aplicație taxa de trecere a podului, fără a mai fi nevoie să oprească la punctele de colectare a taxelor.

Această inovație vine înaintea debutului sezonului estival și completează perfect gama de servicii deja existente în aplicația 24pay, care include opțiuni pentru plata RCA, Rovinietei, Huvinietei sau a taxei de recuperare a permisului. Extinderea parteneriatului cu Scala Assistance permite acum utilizatorilor să efectueze plata taxei de pod într-un mod simplu și rapid, economisind timp prețios și evitând cozile de la punctele de taxare.

Cum se plătește taxa de pod

Pentru a plăti taxa de pod, utilizatorii trebuie să acceseze secțiunea RCA și Taxe Auto din aplicația 24pay, să selecteze opțiunile dorite, să completeze datele mașinii și să efectueze plata. Factura aferentă achiziției va fi trimisă pe email și va putea fi consultată și în secțiunea Tranzacții din aplicație.

Această opțiune face parte dintr-un efort mai amplu de a oferi utilizatorilor 24pay o gamă variată de servicii utile, inclusiv opțiuni de plată pentru parcările din Costinești și achiziționarea de gift card-uri cu discount pentru magazinele Kaufland, Carrefour, OMV și Petrom.

Costurile pentru taxa de pod Fetești – Cernavodă

Tariful taxei de pod variază în funcție de tipul vehiculului și numărul de treceri dorite. Iată care sunt prețurile pentru fiecare categorie de vehicul:

  1. Vehicule de transport persoane cu cel mult 8 + 1 locuri pe scaune (autoturisme sau vehicule cu MTMA mai mică sau egală cu 3,5 tone):
    • 1 trecere: 13 lei;
    • 2 treceri: 26 lei;
    • 20 de treceri: 208 lei.
  2. Vehicule de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune și până la 23 de locuri sau vehicule cu MTMA între 3,5 tone și 12,0 tone:
    • 1 trecere: 47 lei;
    • 2 treceri: 94 lei;
    • 20 de treceri: 818 lei.
  3. Vehicule de transport persoane cu mai mult de 23 de locuri pe scaune sau vehicule cu MTMA între 12,0 tone și 3 axe:
    • 1 trecere: 64 lei;
    • 2 treceri: 128 lei;
    • 20 de treceri: 1114 lei.
  4. Vehicule cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 12,0 tone și cu minimum 4 axe:
    • 1 trecere: 91 lei;
    • 2 treceri: 182 lei;
    • 20 de treceri: 1584 lei.

Aceste tarife includ TVA și pot fi plătite atât în lei pentru utilizatorii români, cât și în valute convertibile pentru utilizatorii străini.

Beneficiile utilizării aplicației 24pay

„Continuăm să lansăm noi tipuri de servicii care să aducă utilizatorilor noștri mai mult timp liber, pentru ce contează. 24pay reduce efortul necesar pentru pregătirea unei vacanțe, facilitând plata taxei de pod, a rovinietei, accesul la gift carduri cu discount sau chiar plata parcării în Costinești. Totul într-o aplicație simplă, sigură și fără efort”, a declarat Denissa Dumitriu, Chief Commercial & Operations Officer 24pay.

Într-o perioadă în care drumurile către litoralul Mării Negre pot deveni aglomerate și timpul de așteptare crește, utilizarea aplicației 24pay devine o soluție eficientă pentru toți cei care doresc să ajungă rapid și fără stres la destinație.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite