”Tinerii la început de carieră şi-au intensificat căutările pe platforma de recrutare BestJobs în perioada verii, după încheierea anului universitar. Nivelul aplicărilor pe job-uri entry-level sau care nu necesită experienţă a ajuns la 44% din volumul total, în creştere cu 10% faţă de lunile anterioare şi cu peste 30% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2020”, arată datele platformei.
Cei mai mulţi tineri fără experienţă s-au orientat către joburi precum reprezentant sau consilier vânzări, software developer, programator Java şi alte poziţii din domeniul IT & Telecom, joburi în zona de digital cum ar fi specialist social media, asistent marketing sau junior web & graphic designer, dar şi poziţii de contabil junior, consultant proiecte tehnice sau inginer.
„Este un moment bun pentru cei aflaţi în căutarea primului job, mai ales că observăm cum piaţa muncii este din ce în ce mai activă. Punem această creştere a aplicărilor pe seama absolvirii, deoarece mulţi au aşteptat să obţină diploma de licenţă pentru a putea accesa un job cu normă întreagă şi plătit corespunzător încadrării. Totodată, domeniile economice, IT şi tehnice ţin topul preferinţelor, ca dovadă că şi tinerii s-au adaptat la oferta pieţei”, spune Ana Vişian, marketing manager BestJobs.
În domeniul Vânzărilor, salariile pentru poziţii care nu necesită experienţă încep de la 400 de euro pe lună, în IT & Telecom, de la 900 euro, iar în Financiar/Contabilitate, de la 500 de euro. Pentru poziţiile entry-level din zona de digital, salariile pornesc de la 500 de euro şi pot ajunge şi la 800 de euro, pentru poziţiile tehnice pachetele salariale pornesc şi de la 700 de euro, iar pentru cele de inginer se situează între 500 şi 800 de euro, în funcţie de specializare.



