"După un început de an şcolar marcat de numeroase incertitudini, se pare că lucrurile au intrat, în sfârşit, în linie dreaptă, iar elevii din ciclul preşcolar şi cel primar se pregătesc acum pentru prima lor vacanţă, care se va desfăşura în intervalul 25 – 31 octombrie 2021. În acest context, familiile acestora au început deja să facă planuri pentru sejururi în ţară şi să rezerve cazări pentru sfârşitul lunii", potrivit unui raport realizat de platforma hotelieră online Travelminit.ro, care arată că cele mai aglomerate zile din punctul de vedere al rezervărilor sunt cele de weekend: 23 octombrie, respectiv 29 octombrie.
Ţinând cont de faptul că suntem în plin sezon al vacanţelor şcolare, cei mai mulţi turişti aleg să călătorească acum alături de copiii lor, optând pentru locuri care oferă condiţii şi activităţi potrivite pentru întreaga familie.
Conform raportului emis de Travelminit.ro, în topul celor mai căutate destinaţii se află staţiunile montane (29%), staţiunile balneoclimaterice (23%), marile oraşe (21%), dar şi zona secuimii (9%). O intrare interesantă în acest top este cea a destinaţiilor inedite din România, a căror popularitate a crescut exponenţial în ultimii ani. Printre ele se numără Rimetea (judeţul Alba), Breb (judeţul Maramureş), Cârţa (judeţul Sibiu), sate româneşti care oferă amintiri şi poveşti memorabile, semn că turiştii încep acum să acorde un interes tot mai mare experienţelor autentice.
„Toamna aceasta, destinaţiile favorite ale turiştilor sunt staţiunile montane, destinaţiile care se remarcă prin peisaje spectaculoase, linişte şi aer curat şi care sunt ideale pentru o vacanţă de familie. Sunt căutate în special zonele aproape de casă, pentru sejururi scurte, care se sincronizează acum cu vacanţa de toamnă a copiilor. De asemenea, în contextul pandemic în care ne aflăm acum, cu schimbări de la o zi la alta, observăm o tendinţă tot mai mare a rezervărilor last-minute. Industria turismului este în continuare sub semnul incertitudinii, aşa că, inclusiv pentru perioada de iarnă şi a sărbătorilor care urmează, rezervările nu vor mai fi făcute cu mult timp înainte, ca în anii trecuţi, ci cât mai aproape de data plecării. În plus, sunt şanse mari ca acceptarea turiştilor la unităţile de cazare din ţară să fie corelată cu prezentarea certificatului verde”, spune Timea Ambrus, manager operaţional al platformei hoteliere online Travelminit.ro.

