Ministerul agriculturii refuză să mai facă previziuni cu privire la datele de începere a plăţilor directe. Toate estimările sunt deja depăşite! "În condiţiile în care suprafaţa eligibilă nu depăşeşte suprafaţa de 8,7 milioane de hectare cu care am început în 2007 săptămâna viitoare începe calculul şi autorizarea plăţilor şi o să înceapă plăţile în zonele în care controlul e făcut"

Termenul iniţial pentru plata subvenţiilor europene pentru 2007 pe suprafaţa cultivată a fost iniţial 1 decembrie, iar, ulterior, 15 februarie 2008. Autorităţile au anunţat că datele nu pot fi respectate pentru că nu s-au terminat controalele în teren.

Campania de primire a cererilor pentru plata la hectar din fondurile Uniunii Europene alocate României va începe abia pe 3 martie şi se va încheia pe 15 mai. După aceea mai pot fi depuse cereri până în 9 iunie, dar cu penalităţi de 1 la sută pentru fiecare zi de întârziere din plăţile primite.