Din 336 de articole cât avea legea marţi, la asumare, joi, la depunerea moţiunii, aceasta rămăsese cu numai 331 de articole, fapt pe care PNL îl consideră neconstituţional.

“Neconstituţionalitatea demersului Guvernului, care îşi bate joc în continuare de Parlament, este un motiv în plus care justifică moţiunea de cenzură pe care PNL intenţionează să o depună”, se arată într-un comunicat de presă al PNL, trimis joi, cu referire explicită la modificarea postasumare în cazul Legii educaţiei.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, declarase miercuri că nu crede ca moţiunea să aibă şanse. Moţiunea, intitulată Guvernul PDL-PSD a hotărât: Decât muncă fără rost, mai bine puţin şi prost, a fost semnată de 121 de parlamentari liberali şi udemerişti. Printre motivaţiile care au stat la baza redactării moţiunii au fost neîntrunirea consensului cu partenerii sociali, modul neprofesionist, chiar haotic, în care au fost redactate textele de lege, faptul că angajarea răspunderii într-o singură zi pe trei proiecte de lege este neconstituţională, prin încălcarea articolului 114 din Constituţie, dar şi lipsa unei dezbateri înaintea asumării, spune Eugen Nicolăescu.

“Astăzi (joi - n.red.) se vor sesiza Birourile Permanente, pentru ca de luni să se stabilească în termen de trei zile şedinţa Birourilor Reunite, care să fixeze calendarul moţiunii. În maximum cinci zile de la decizia Birourilor Reunite trebuie să aibă loc dezbatarea şi votarea moţiunii”, a explicat Nicolăescu.

Liberalii lucrează la analiza celor două variante din pachetul de legi pe care Guvernul şi-a asumat răspunderea.

“Eu cred că după terminarea analizei se va merge la Curtea Constituţională, inclusiv cu această sesizare de neconcordanţă între formele celor trei legi”, a spus liberalul.