In acelasi timp, pesedistii sunt in fierbere, dupa ce demersul de suspendare a presedintelui Traian Basescu
s-a soldat cu un esec rasunator. Un vicepresedinte a renuntat la toate functiile din partid, un altul s-a autosuspendat din functie, iar altii ameninta cu un gest similar, in cazul in care conducerea partidului nu-si va asuma esecul de la scrutinul din 19 mai. Presedintele PNL, Calin Popescu Tariceanu, a anuntat ieri ca partidul pe care il conduce nu va iesi de la guvernare si nu va trece in opozitie. Tariceanu a declarat ca au existat 31 de voturi impotriva si numai doua voturi pentru trecerea PNL in opozitie. Potrivit unor surse liberale, voturile in favoarea iesirii de la guvernare au venit de la Ludovic Orban si Vlad Moisescu.
“Votul a fost dat strict pentru demiterea presedintelui si, prin urmare, Guvernul va continua sa-si faca treaba”, a precizat liderul PNL.
De asemenea, Calin Popescu Tariceanu a sustinut ca PNL nu va face aliante cu niciun partid politic. “In 2004, PNL si-a asumat guvernarea, am demonstrat ca ne putem onora angajamentele. Vom ramane la guvernare si nu se pune problema sa dezertam”, a adaugat Tariceanu.
Liderii PNL s-au intrunit ieri intr-o sedinta extraordinara, dupa ce, in urma cu doua zile, presedintele organizatiei liberale din Capitala, Ludovic Orban, a anuntat ca va cere conducerii partidului intrarea PNL in opozitie.
In replica la decizia Biroului Politic, Ludovic Orban a dat asigurari ca va respecta vointa majoritatii. “E o decizie pe care o respect si careia ma voi supune”. In consecinta, “voi continua sa fac autostrazi”, a spus Orban.
Demisii. In tabara social-democratilor, lucrurile sunt mai tensionate si s-au soldat ieri cu o demisie si o autosuspendare, ca urmare a esecului de la referendum. Deputatul PSD Ion Stan a demisionat din functia de vicepresedinte al PSD si de presedinte al PSD Dambovita, ca urmare a esecului filialei la referendumul de demitere a presedintelui Traian Basescu. Un anunt similar a fost formulat si de vicepresedintele Liviu Dragnea, care a anuntat ieri ca se va autosuspenda din functia de conducere detinuta in cadrul partidului si ca va solicita unor colegi ai sai sa isi asume raspunderea pentru esecul de la referendum.
Si vicepresedintele PSD Victor Ponta intentioneaza sa se retraga de la conducerea partidului, daca nimeni din fruntea formatiunii politice nu isi va asuma raspunderea pentru esecul de la referendum.
In tot acest context, Vasile Dancu, unul dintre liderii grupului de la Cluj, a anuntat ieri ca presedintele PSD Mircea Geoana este vinovat de rezultatul referendumului doar in sens simbolic,Dancu a adaugat ca suspendarea lui Basescu a fost o greseala din punct de vedere strategic si tactic.
PNL ramane la guvernare
Publicat la 21.05.2007, 21:01:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
