PoliticMihai Voican
PNL stă pe un butoi cu pulbere înainte de Consiliul Naţional. Cine sunt contestatarii conducerii
Publicat la 26.07.2018, 06:57:24
Unul dintre liderii grei ai PNL, Marian Petrache, a vorbit de necesitatea unui congres şi în ultima şedinţă a conducerii liberale, când a subliniat că trebuie văzut dacă preşedintele Ludovic Orban se mai bucură de încrederea partidului şi l-a criticat deschis pe Vasile Blaga, fost copreşedinte PNL, pentru că i-a convocat în urmă cu o săptămână pe foştii PDL-işti la o şedinţă cu uşile închise.
„E o gafă ce a făcut Blaga. E e nevoie de congres pentru clarificarea doctrinară“, a afirmat Marian Petrache, vicepreşedinte al PNL care se află la cuţite cu Vasile Blaga de mai mulţi ani, potrivit unor surse politice. Petrache ar putea primi sprijinul mai multor şefi de organizaţii judeţene care urmăresc îndepărtarea lui Orban de la şefia PNL. Printre cei pe care ar putea să se bazeze Petrache ar fi Tinel Gheorghe, Gigel Ştirbu, Cristian Buşoi sau Iulian Dumitrescu, ultimul fiind în echipa lui Orban la congresul din iunie 2017. „Tabăra nemulţumiţilor dă pe surse că 25-30 de lideri de filiale ar fi semnat pentru congres, dar de fapt au 11-12 semnături până acum“, au declarat surse din PNL pentru „Adevărul“.
Pe de altă parte, surse liberale susţin că Iulian Dumitrescu ar fi purtat o discuţie cu Vasile Blaga în care i-ar fi cerut susţinerea pentru îndepărtarea lui Orban, dar Blaga nu i-a dat niciun răspuns. De altfel, Blaga şi-a adunat în jurul său greii PDL şi ar fi mai preocupat de impunerea pe lista pentru europarlamentare a cât mai multor foşti PDL-işti, printre aceştia fiind chiar el, care sunt susţinuţi de organizaţii cu rezultate, dar şi de pregătirea celor două rânduri de alegeri din 2019: europarlamentare şi prezidenţiale.
Articolul integral pe ADEVĂRUL
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



