De asemenea, ministrul a explicat ca Executivul are resursele necesare pentru plata la timp a pensiilor si a salariilor, aceasta fiind o “chestiune de securitate nationala”. “Chiar in aceasta situatie de criza, statul va asigura resursele necesare platii la timp a pensiilor si a salariilor. Este o chestiune de securitate nationala. Economia Romaniei si bugetul public inca mai au resurse”, a punctat Pogea.
Ministrul Finantelor a mai spus ca fondurile alocate investitiilor nu vor fi afectate de situatia financiara dificila. “Cand bugetul si resursele sunt limitate, unele promisiuni sunt amanate. Important este dialogul. (...) Masurile pe care noi le luam vor proteja persoanele vulnerabile si vom asigura bani suficienti pentru investitii”, a explicat Gheorghe Pogea. De asemenea, oficialul Ministerului Finantelor Publice a sustinut ca, pana pe 15 iunie, vor fi reduse sau comasate 179 de taxe si tarife.
De altfel, vineri, ministrul declarase, citat de NewsIn, ca programul ce vizeaza eliminarea sau comasarea, pana la sfarsitul lunii iunie, a 179 de taxe si tarife, din totalul de 486, ar putea fi urmat de o a doua etapa, in cea de-a doua parte a anului.
“Pana pe 15 iunie, toti ordonatorii de credite trebuie sa faca o evaluare si sa prezinte situatia cu numarul taxelor si al tarifelor ce pot fi reduse si comasate. Este vorba despre cele 179 de taxe si tarife asupra carora am tot discutat pana acum. Acest program ar putea fi urmat de o a doua etapa, in care trebuie sa vedem ce mai putem reduce. Deocamdata, nu s-a stabilit nimic in acest sens”, a punctat Pogea.



