"Ministerul Finanţelor nu are nici un motiv să modifice indicatorii macroeconomici conveniţi cu Fondul Monetar Internaţional şi nu va cere FMI relaxarea condiţiilor convenite la realizarea acordului de împrumut. Cert este că avem nişte condiţii soft impuse de acordul cu FMI şi nu vrem să le modificăm", a spus Pogea.

Anne-Marie Gulde-Wolf, consilier senior în cadrul departamentului european al Fondului Monetar Internaţional, declara sâmbătă, într-un interviu acordat Reuters, că FMI este pregătit să relaxeze condiţiile fiscale din programele de creditare a României, Letoniei şi Ungariei, ca urmare a înrăutăţirii condiţiilor economice.

Astfel, România, care a înregistrat o scădere peste aşteptări a economiei în primele trei luni ale acestui an, de 6,4%, ar putea avea parte de o relaxare a condiţiilor impuse la acordarea împrumutului.

"Dacă mediul global este cel care se schimbă şi nu politicile, atunci chiar trebuie să analizăm reevaluarea programelor", a adăugat Gulde-Wolf.

Premierul Emil Boc declara pe 23 martie că acordul de împrumut cu FMI presupune o rectificare bugetară, astfel încât deficitul bugetar să nu depăşească 4,6% din produsul intern brut (PIB) în acest an, şi condiţia ca în 2009 să fie adoptate legea privind salarizarea unică în sistemul bugetar, legea privind responsabilitatea fiscală şi legea privind sistemul de pensii.

Pe de altă parte, ministrul finanţelor anunţa la acea dată că Executivul a convenit cu FMI încadrarea trimestrială între anumite limite ale deficitului bugetar, astfel încât, la finalul lunii decembrie, acesta să nu depăşească 24,3 miliarde lei.

Astfel, pe trimestrul I a fost convenită o ţintă a deficitului bugetar de 8,3 miliarde lei, pe trimestrul II de 14,5 miliarde lei şi pe trimestrul III de 18,6 miliarde lei.

Gheorghe Pogea mai spunea că, în cazul în care deficitul va depăşi ţinta stabilită, va avea loc o nouă rectificare bugetară în vederea ajustării veniturilor şi cheltuielilor, pentru a nu se depăşi obiectivul fixat pentru finalul anului.

România s-a încadrat în ţinta convenită cu FMI pentru primul trimestru, deficitul bugetului general consolidat fiind, potrivit datelor finale ale Finanţelor, de 7,925 miliarde lei, respectiv 1,5% dintr-un PIB estimat la 531,251 miliarde lei.

Sursa: NewsIn