"Până joi, la orele 10, aşteptăm propuneri concrete în legătură cu acest produs din partea băncilor, astfel încât să putem consolida cel mai favorabil produs pentru Prima Casă", a declarat Pogea, la finalul unei întâlniri cu reprezentanţii băncilor, la sediul BNR.
Miercuri, executivul a aprobat prin memorandum programul "Prima Casă", prin care statul va garanta 80% din valoarea unui împrumut pentru cumpărarea unei locuinţe de către persoanele fizice, prin Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, căruia îi va fi extins obiectul de activitate, putând garanta inclusiv creditele ipotecare ale băncilor.
Programul se adresează în special familiilor tinere, care nu au avut niciodată o casă în proprietate şi nici nu au luat până acum un credit ipotecar. Valoarea maximă a creditului ce va fi garantată este de 60.000 euro, iar băncile vor fi incluse în program doar dacă solicită un avans de maximum 5% şi dacă au dobânzi scăzute.
Ministrul finanţelor a repetat că executivul a fixat drept condiţie principală pentru băncile ce vor fi selectate în program minimizarea costurilor cu finanţarea, dar a adăugat că aceste bănci "trebuie să aibă filiale în ţară" şi "să poată foarte uşor valoriza acest produs".


