Trei persoane au fost reţinute sâmbătă în cadrul anchetei asupra uciderii a doi militari britanici în urmă cu o săptămână, la Belfast.
Cele trei persoane, de 41, 32, respectiv 21 de ani sunt interogate de poliţie.
Este vorba despre primele arestări efectuate în legătură cu atacul care a vizat la 7 februarie cazarma din Antrim, în apropiere de Belfast. Doi militari britanici au fost ucişi în atentatul revendicat de gruparea Adevărata IRA.
Atacul a fost urmat, două zile mai târziu, de uciderea unui poliţist, lângă Belfast, atac revendicat de o altă grupare, IRA-Continuitate.





