Politica Fed a contribuit la scumpirea alimentelor la nivel mondial
Publicat la 07.05.2008, 09:08:00
Prin globalizarea pieţelor o criză ipotecară dintr-un oraş american ajunge să fie corelată cu tensiunile sociale provocate de scumpirea alimentelor în economiile emergente. Creşterea cererii din China, India şi alte economii în curs de dezvoltare precum şi scumpirea energiei şi ieftinirea dolarului au dus la creşterea preţurilor la mărfuri. În cele din urmă, s-au scumpit şi cerealele, mai ales gâul, orezul şi soua.
Dublarea preţurilor la orez a dus la tensiuni sociale în peste 12 ţări iar o parte din guvernele asiatice au restricţionat exporturile. Chiar şi în SUA, una dintre cele mai bogate ţări din lume, există magazine care limitează vânzările de orez. Iar decizia celei mai puternice bănci centrale din lume de a injecta lichidităţi în piaţă a agravat problema. Criza de pe piaţa ipotecară, scumpirea petrolului şi scăderea încrederii în economie ameninţau pieţele financiare. Rezerva Federală a reacţionat folosind cea mai eficientă armă a sa: scăderea dobânzii cheie.
FED-ul a ales să protejeze economia înainte de a încerca să stăpânească inflaţia. Traderii au înţeles mesajul transmis de Rezerva Federală, au cumpărat mărfuri pentru a se proteja de presiunile inflaţioniste şi în acelaşi timp au vândut dolari. Caracterul speculativ din piaţă a dus la un nou val de ieftinire a dolarului şi la o continuare a scumpirii mărfurilor.
Preţurile ridicate la alimente şi energie au menţinut inflaţia peste ţinta Fed-ului însă oficialii nu au făcut mare lucru în acest sens. Deşi o mică parte a membrilor comitetului de politică monetară s-au arătat îngrijoraţi, majoritatea nu. Oficialii estimează că inflaţia se va modera iar preţurile se vor stabiliza. Unii analiştii prognozează o corecţie puternică deoarece mărfurile sunt supraevaluate. Alţi specialişti consideră însă că atâta vreme cât economia globală rezistă iar băncile centrale se concentrează pe protejarea creşterii produsului intern brut, preţurile la mărfuri nu vor scădea semnificativ.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
