money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Politica noua pentru producatorii de vin din UE

Publicat la 29.04.2008, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Politica noua pentru producatorii de vin din UE

Reforma ampla a organizarii comune a pietei vitivinicole, care facuse deja obiectul unui acord politic in decembrie intre ministrii Agriculturii, a fost adoptata oficial, ieri, de Consiliul de Ministri, dupa cum a informat un comunicat al Comisiei Europene. Schimbarile vor permite, potrivit textului CE, echilibrarea pietei vitivinicole, eliminarea masurilor ineficiente si costisitoare de interventie pe piata si reorientarea bugetului spre masuri pozitive si proactive, care vor stimula competitivitatea vinurilor europene.

Dupa adoptarea reformei de catre Consiliul de Ministri, Comisia Europeana va aviza regulamentele detaliate de aplicare, astfel incat reforma sa intre in vigoare la 1 august 2008 (anul de piata in sectorul vitivinicol incepe la 1 august si se incheie la 31 iulie anul urmator). “Acum putem continua cu pregatirile finale pentru intrarea in vigoare a noului sistem in august. In loc sa irosim fondurile pentru a ne debarasa de excedentele nedorite, reforma ne va permite sa ne concentram asupra confruntarii cu concurenta si asupra recastigarii cotelor noastre de piata. Sper ca statele membre sa foloseasca eficient noile instrumente disponibile”, a declarat, in comunicat, comisarul european pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala, Mariann Fischer Boel. Textul adoptat ieri prevede, potrivit Mediafax, introducerea pachetelor financiare nationale, care pot fi repartizate de statele membre, in functie de necesitati, pentru masuri precum promovarea in tari terte, restructurarea si conversia viilor, investitiile in modernizarea lantului de productie si in inovare. Pe de alta parte, Romania a anuntat deja ca o mare parte a fondurilor va fi alocata pentru reconversia si restructurarea plantatiilor, masura care a avut succes pe piata locala.

O alta prevedere a reformei este alocarea de fonduri pentru dezvoltarea rurala a regiunilor viticole, prin finantari pentru instalarea tinerilor fermieri, pensionare anticipata, imbunatatirea metodelor de comercializare, formarea profesionala sau sprijinirea organizatiilor de producatori.

‘In loc sa irosim fondurile pentru a ne debarasa de excedentele nedorite, reforma ne va permite sa ne concentram asupra confruntarii cu concurenta Mariann Fischer Boel Comisarul european pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite