Poliţist, despre cei prinşi noaptea LA FURAT: „Ne-au plecat valorile pe stradă. Erau miraţi că am căzut pe ei”
Publicat la 30.03.2020, 15:12:31
Un poliţist din Călan a prezentat într-o manieră inedită modul în care a prins mai multe de persoane care au ieşit seara să scormonească prin anexele unui supermarket din oraş.
„Călan, judeţul Hunedoara, ora 23:00. Ne-au plecat valorile pe stradă după ora 22:00 şi s-au gândit să treacă pe la Penny Market Călan, să-l deschidă în afara programului de funcţionare, uitând să-şi complecteze declaraţiile cu ceea ce au de gând să facă şi unde au de gând să meargă, însă ghinion pentru ei că am fost de servici eu Pol. Naţ. Onescu - O.D. zis ONAKA sau OVY şi împreună cu colegii mei Pol. Naţ. Haicu S, şi colegii de de la Pol. Loc. Moconi S. şi Suciu S. Cei în cauză erau foarte miraţi cum de am căzut pe ei şi i-am deranjat, ne-am cerut scuze respectuos valorilor şi ne-am făcut treaba şi serviciul exemplar, să ne ţină minte”, a relatat Ovidiu Onescu, pe pagina sa de Facebook.
Oamenii au fost amendaţi pentru că nu au prezentat documentele prevăzute de Ordonanţa Militară 3, cu privire la starea de urgenţă şi sunt anchetaţi penal pentru furt calificat. La rândul lor ei au susţinut că doar au controbăit prin tomberoanele din spatele supermarketului, în căutare de mâncare expirată, scrie adevarul.ro.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Tot mai multe firme nu-și mai plătesc creditele garantate de stat. Cererile de plată către FNGCIMM au crescut de cinci ori

Actualitate
Nutella ”Fabricat în România”? Grupul italian Ferrero ridică o fabrică la Timișoara

Actualitate
România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii

Actualitate
Secretul longevității? În acest sat, femeile ajung la 100 de ani într-o proporție neobișnuit de mare
Actualitate
