Acesta lucra de trei luni la Poliţia Judeţeană Arad, înainte fiind angajat al altor structuri MAI, între care Poliţia de Frontieră. 'În urma instrumentării cazului, Vasile Tomşa a fost trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită, folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii şi complicitate la furt calificat, toate în formă continuată, poliţistul arădean arestat în luna decembrie după ce ar fi ajutat o grupare de hoţi să spargă magazine, oferindu-le informaţii în schimbul unor bunuri sustrase', se precizează într-un comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, transmis sâmbătă.
Potrivit probatoriului administrat în cauză, inculpatul Vasile Tomşa, în calitate de agent şef adjunct în cadrul Secţiei a II-a de Poliţie a municipiului Arad, în perioada august-noiembrie 2012, în mod repetat, a perceput foloase materiale necuvenite reprezentând bunuri provenite din săvârşirea unor infracţiuni de furt, cunoscând provenienţa lor ilicită, de la autorii acestor infracţiuni, pentru a nu-şi exercita în mod corespunzător atribuţiile de serviciu, furnizându-le, printre altele, şi informaţii care nu erau destinate publicităţii, în scopul îngreunării urmăririi penale.



