money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Polonezii sunt chemaţi duminică la urne, pentru a-şi alege preşedintele

Publicat la 03.07.2010, 13:23:52

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Polonezii sunt chemaţi duminică la urne, pentru a-şi alege preşedintele
Komowski, din partidul de guvernare Platforma Civică, nu va obţine, probabil, o victorie atât de detaşată pe cât se credea anterior şi ar putea chiar să piardă, potrivit ultimelor sondaje de opinie. Însă institutele de sondare din Polonia au greşit adesea în trecut, potrivit Euronews.

Candidatul opoziţiei, fostul premier Jaroslaw Kaczynski, ar putea atrage voturile majorităţii celor 10% dintre alegători care sunt încă nehotărâţi înainte de scrutinul de dumiciă.

"Acum ne aflăm în faţa unei alegeri între două concepte privind Polonia. De fapt, este o alegere între a patra republică, cea pe care am avut-o între anii 2005 - 2007, şi o Polonie care este mai liberală şi mai democratică în sensul larg al cuvântului", a explicat sociologul Iwona Jakubowska.

Jaroslaw Kaczynski, fratele geamăn al fostului preşedinte Lech Kaczynski, este un conservator catolic care se bazează în special pe voturile persoanelor din zonele rurale, şi alegătorilor în vârstă şi eurosceptici.

Komorowski este alegerea premierului liberal Donald Tusk. El este un reformator liberal şi eurofil, preferat de alegătorii tineri, din zonele urbane. Actual şef interimar al statului, el poate conta pe susţinerea majorităţii locuitorilor Varşoviei.

Potrivit unui studiu al institutului Homo Homini şi dat publicităţii vineri, 53,9% dintre persoanele întrebate au declarat că vor vota pentru Bronislaw Komorowski, iar 42% pentru Jaroslaw Kaczynski.

Un alt sondaj dat publicităţii joi seară de cotidianul Rzeczpospolita îi plasează pe cei doi candidaţi la egalitate, cu câte 45% din intenţiile de vot.

Institutule de sondare au fost criticate vehement după primul tur de scrutin al alegerilor, ce a avut loc în urmă cu două săptămâni, pentru subestimarea susţinerii pentru Jaroslaw Kaczynski.

Politologul Olgierd Annusewicz a declarat vineri că se aşteaptă ca 70% dintre susţinătorii candidatului SLD (stânga) Grzegorz Napieralski să îl voteze pe Komorowski. Napieralski a obţinut 14% din voturi în primul tur de scrutin.

Expertul subliniază că cheia rezultatului de duminică va fi câţi susţinători ai lui Napieralski se vor prezenta la urne.

Dacă rata de participare va fi de peste 50%, atunci "Komorowski va fi câştigătorul", a spus el.

Învingătorul alegerilor de duminică va deveni al patrulea preşedinte al ţării de la căderea comunismului, în 1989, urmându-le lui Lech Walesa, Aleksander Kwasniewski şi Lech Kaczynski.


Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite