money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Polonia nu face concesii in noul tratat UE

Publicat la 16.06.2007, 07:55:36

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Polonia nu face concesii in noul tratat UE

Premierul polonez Jaroslaw Kaczynski a exclus vineri orice târguri financiare cu partenerii europeni în schimbul acordului ţării sale pentru noul tratat al Uniunii Europene, transmite AFP.

'Încheierea unor târguri extraconstituţionale de orice fel nu face parte din uzanţe', a răspuns el unui jurnalist care îl întreba dacă ar fi dispus la concesii în ceea ce priveşte tratatul, în cazul în care Polonia ar primi o suplimentare a ajutoarelor europene.

'Nimeni nu ne-a propus aşa ceva la negocieri, cel puţin nu în mod oficial', a spus el.
În schimb, premierul polonez a declarat că nu contestă ideea ratificării tratatului până la jumătatea anului 2009. Cu toate acestea, la începutul săptămânii el ceruse 'în jur de un an' pentru negocierea textului, deşi majoritatea omologilor săi vor progrese cât mai rapide.

'În general, se consideră că tratatul ar trebui ratificat până în 2009. Nu contestăm acest plan', a declarat Jaroslaw Kaczynski, după o întâlnire cu şeful guvernului spaniol Jose Luis Rodriguez Zapatero.
La rândul său, Zapatero s-a declarat 'optimist' după discuţiile cu omologul său polonez.

Cea mai mare dintre noile membre UE, Polonia este nemulţumită de sistemul de vot în instituţiile europene prevăzut de Constituţia respinsă în 2005 şi ameninţă să îşi folosească dreptul de veto dacă acesta va fi menţinut în noul tratat. Polonia consideră că sistemul i-ar diminua influenţa în UE şi a propus un sistem bazat pe rădăcina pătrată a numărului de locuitori.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite