money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Polonia şi-a accelerat ritmul privatizărilor, cu o ţintă de 6,3 mld. euro în 2010 (VIDEO)

Publicat la 07.09.2010, 16:04:15

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Polonia şi-a accelerat ritmul privatizărilor, cu o ţintă de 6,3 mld. euro în 2010 (VIDEO)
În primul semestru, guvernul polonez a obţinut din privatizări 3,12 miliarde euro, aproape jumătate din suma ţintă pe întreg anul: a vândut cu succes asigurătorul naţional PZU, prin cea mai mare ofertă publică de acţiuni care a avut loc vreodată în Europa Centrală şi de Est, încasând, împreună cu acţionarul minoritar Eureko din Olanda, 2 miliarde euro.

Vânzarea grupului energetic Tauron a mai adus statului un miliard de euro, iar Trezoreria a vândut şi participaţiile deţinute la mai multe companii mici. "Vor mai fi vânzări importante, până la sfârşitul acestui an", promite executivul de la Varşovia. Se pregătesc deci de lovitură grupurile energetice Energa şi Enea şi grupul petrolier Lotos, pentru care Bursa din Varşovia analizează prospectul de emisiune.

Potrivit planului de buget pentru 2010-2013, veniturile din privatizări vor atinge 13,7 miliarde euro. Guvernul anticipează pentru 2010 un deficit bugetar de 3,8% din PIB, dublu faţă de cel din 2009, dar confortabil faţă de cifrele din majoritatea statelor Uniunii.

Executivul şi-a propus să reducă deficitul sub 3%, conform legislaţiei europene, până în 2013. Ştim, Polonia a evitat recesiunea şi anticipează o creştere economică de circa 3,3% pentru 2010 după un avans de 1,8% anul trecut.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite