Polonia va adopta moneda europeană în 2012-2013
Publicat la 05.11.2007, 11:35:06
"Moneda euro ar putea fi adoptată în Polonia în 2012-2013", a declarat şeful partidului de orientare liberală Platforma Civică, ieşit câştigător în recentele alegeri legislative, pentru cotidianul Gazeta Wyborcza. "Guvernul pe care îl conduc va face tot posibilul pentru ca Polonia să răspundă cerinţelor privind adoptarea euro", a adăugat acesta.
Primul ministru a subliniat totodată că decizia finală va fi luată după analizele ce vor arăta influenţa adoptării monedei europene asupra economiei din Polonia. Guvernul conservator a anunţat în trecut că Polonia va îndeplini în 2009 criteriile de convergenţă, indispensabile pentru adoptarea euro. Însă fraţii Kaczynski, care erau la putere, în mare măsură eurosceptici, au fost rezervaţi în a oferi o dată fixă asupra adoptării euro.
Polonia, ce a aderat la Uniunea Europeană în mai 2004, împreună cu ceilalţi nouă membri de atunci, s-au angajat să adopte moneda europeană în măsura în care condiţiile vor permite acest lucru. Până în prezent, dintre cele zece state care au aderat la UE în 2004, doar Slovenia a adoptat euro.
Demisia formală a cabinetului conservator condus de Jaroslaw Kaczynski este aşteptată luni după-amiază. În cazul în care preşedintele Lech Kaczynski, fratele mai mic al primului ministru, refuză să-l numească pe Donald Tusk în funcţia de premier, Parlamentul va putea să-l numească într-o perioadă ce depăşeşte cu puţin două săptămâni.
Platforma Civică a câştigat detaşat alegerile legislative din 21 octombrie. Împreună cu aliatul său, partidul de centru PSL, Platforma Civică deţine o majoritate de 240 de locuri, din totalul de 460 din Parlament.
Sursa: NewsIn
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
