"Ne aşteptăm la 14,5% la sfârşitul anului, din cauza deprecierii balanţei comerciale, situaţia din primele două trimestre reflectându-se şi în cel de-al treilea", a spus Dascălu.
România se află pe locul cinci în topul ţărilor cu cel mai mare deficit comercial din Uniunea Europeană, cu un dezechilibru al balanţei comerciale de 7,9 miliarde de euro în primele cinci luni ale acestui an, arată un raport al biroului european de statistică Eurostat.
Astfel, în intervalul ianuarie-mai 2007, valoarea totală a exporturilor României a fost de 11,6 miliarde de euro, cu 12% mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, când exporturile au însumat 10,4 miliarde euro. Importurile au crescut în schimb cu 30% în intervalul ianuarie-mai 2007 faţă de primele cinci luni ale anului trecut, de la 15 miliarde euro până la 19,6 miliarde euro, potrivit statisticilor Eurostat.
Deficitul comercial al României a urcat cu 65,2% în prima jumătate a acestui an faţă de acelaşi interval al anului trecut, până la 9,66 miliarde euro, pe fondul avansului puternic, de peste 35%, al importurilor din celelalte ţări membre ale Uniunii Europene, potrivit datelor provizorii publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Ponderea deficitului comercial în PIB va atinge 14,5%, până la sfârşitul anului
Publicat la 04.09.2007, 18:01:25
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
