“Daca se mentine ritmul de anul trecut, care arata o crestere a ponderii de la 5% in 2006 la 8% in 2007, atunci valoarea contractelor de leasing imobiliar va ajunge la 12% in totalul contractelor care vor fi incheiate anul viitor. Principalele motive ale acestei evolutii sunt cresterea increderii in societatile de leasing care sunt reglementate acum de Banca Nationala a Romaniei, precum si cresterea cererii, pe fondul mentinerii unui ritm sustinut al pietei imobiliare”, a declara secretarul general al ALB, Adriana Ahciarliu.
In ceea ce priveste piata de leasing, reprezentantul ALB a precizat ca valoarea contractelor de leasing va creste in acest an cu circa 32%, la 4,3 miliarde euro, mentinand astfel previziunile lansate la inceputul anului.
Anul trecut, piata de leasing a inregistrat un avans de peste 60%, ajungand la 3,26 miliarde euro. Cu toate acestea, nivelul leasingului din Romania este redus fata de cel din tarile europene.
“Piata de leasing din Romania reprezinta 2% din totalul leasingului din Europa. Credem insa ca aceasta pondere va creste, avand in vedere ca Romania face parte din zona Europei Centrale si de Est, unde se inregistreaza cea mai mare crestere din Europa. Aceasta zona reprezinta 30% din piata de leasing din Europa”, a precizat Ahciarliu.





