money.ro
Piețe financiareMihai Barsan

Ponta: Alistar iese din schema guvernului - UPDATE

Publicat la 03.05.2012, 11:59:41

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Ponta: Alistar iese din schema guvernului - UPDATE

Premierul desemnat a spus că nominalizarea lui Alistar a fost criticată, imediat, de către adversarii politici, cum ar fi purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, dar şi de către presă. El a adăugat că, în aceste condiţii, pentru a nu crea animozitate şi pentru a nu pune în pericol învestirea Guvernului, a decis ca Victor Alistar să nu facă parte din lista miniştrilor pe care îi propune Parlamentului.

 

Preşedintele PSD a mai spus că ideea unui departament în subordinea Guvernului pentru transparenţă şi pentru relaţia cu societatea civilă este bună şi rămâne în vigoare.

 

"Nu voi propune un alt nume", a mai spus Ponta.

 

El a adăugat că aşteaptă o decizie finală în legătură cu Alistar, iar apoi îl aşteaptă cât de repede în echipa guvernamentală.

 

"Am decis împreună că, în acest moment, pentru a nu pune în pericol procedura de învestire a guvernului şi pentru a nu crea niciun fel de animozitate încă de la începutul funcţionării noastre, domnia să nu facă parte dintre miniştrii pe care-i voi propune Parlamentului.”

 

Victor Ponta a subliniat că ideea unui departament în subordinea Primului Ministru, care să lucreze pentru o mai bună transparenţă a actului guvernamental şi pentru o relaţie mai bună a guvernului cu societatea civilă, este o idee la care ţine foarte mult şi care rămâne în vigoare.


"Domnul Alistar a creionat principiile şi modul de organizare al acestui departament, care vor fi cuprinse în programul de guvernare. Aştept ca ultimele decizii de la ICCJ să lămurească încă o dată faptul că o decizie administrativă a unei instituţii administrative s-a luat în mod neîntemeiat şi îl voi aştepta pe domnul Alistar să se alăture echipei guvernamentale în cel mai scurt timp posibil.”

 

Premierul a apreciat situaţia lui Victor Alistar ca cel puţin bizară. Teoretic, acesta nu ar putea să ocupe o funcţie administrativă în zona creşterii transparenţei decizionale pentru că a condus... "Transparency International". "Cred că numai la noi se întâmplă asemenea anomalii", a adăugat Victor Ponta.

 

La rîndul său, Victor Alistar a declarat că nu se află în nicio situaţie de incompatibilitate şi că va rămâne în guvern, precizând că acţiunea Agenţiei Naţionale de Integritate a fost abuzivă.

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite