El a subliniat totodată că este foarte mândru de apartenenţa sa la PSD şi i-a rugat pe liberali să-i respecte pe social-democraţi ca aliaţi, asigurându-i totodată de respectul acestora.
"Sunt foarte mândru de apartenenţa mea la PSD, cer din partea dvs. şi vă rog să ne respectaţi ca aliaţi, însă am venit aici să vă asigur că înţeleg mândria dvs. de liberali şi că voi face totdeauna ce ţine de mine ca lider al PSD ca respectul pe care îl meritaţi să-l aveţi întotdeauna din partea PSD. Cred că, dacă ne respectăm şi dacă suntem fiecare mândri de ceea ce reprezentăm, putem să avem succes împreună. Avem însă nişte ani în faţă şi eu sunt dintre cei care ştiu foarte bine că USL-ul va continua să existe şi va continua să conducă România. Nu mă deranjează, ba chiar îmi face plăcere, să văd eforturile făcute de analişti, de televiziuni, de ziare care în fiecare zi ne anunţă cum se rupe USL, cum se distruge. Cred că e în avantajul nostru dacă cei aflaţi acum în Opoziţie cred în această poveste, e foarte bine, le urez somn uşor, vise plăcute, cred însă că noi trebuie să ştim că USL va merge mai departe, să ştim şi ce provocări avem în faţă", a subliniat liderul PSD.
Victor Ponta a reafirmat că USL trebuie să existe cel puţin până la atingerea şi a celorlalte două mari obiective politice asumate chiar de la momentul constituirii: de a pune capăt, în mod formal şi real, la tot ceea ce a mai rămas din regimul "detestat împreună" şi alegerea în funcţia de preşedinte al României pentru prima oară în istorie un liberal - Crin Antonescu, precum şi reconstrucţia ţării.
"Acesta este un obiectiv fundamental, de a arăta că USL a reuşit să schimbe o majoritate parlamentară, să schimbe un Guvern, să aducă în fruntea ţării un preşedinte care să şteargă ceea ce ne-a rămas ca pată din anii care au trecut. Al doilea obiectiv fundamental, mai dificil decât primul, este acela de a reconstrui ţara, de a dovedi că poate să existe o Românie puternică, în care prosperitatea, dezvoltarea economică, solidaritatea socială, unitatea noastră, până la urmă, a tuturor categoriilor sociale şi profesionale şi, în acelaşi timp, o ţară mult mai demnă şi mai respectată pe plan european. Acesta este un proiect mult mai dificil, dar eu sunt convins că putem să-l realizăm împreună sau putem să-l ratăm, dacă suntem divizaţi. Vă rog să fim împreună pentru a îndeplini cele două obiective fundamentale: un preşedinte USL al României şi o Românie puternică reconstruită de USL", i-a îndemnat preşedintele PSD pe colegii săi din USL.


