money.ro
Actualitatemoney.ro

Ponta: Dacă cei de la stat au greşit, calculând în plus la pensiile militare, să plătească ei

Publicat la 18.02.2013, 10:55:54

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Ponta: Dacă cei de la stat au greşit, calculând în plus la pensiile militare, să plătească ei

"Înţeleg că au fost nişte probleme, m-a informat ministrul Apărării, ministrul Muncii. Trebuie să vedem cum să facem în aşa fel încât pe de o parte să calculăm corect şi pe de altă parte să nu stârnim o nouă panică, adică oamenii să creadă că le scade cineva pensia. Nu cred că asta e ideea", a spus Ponta.

 

El a arătat că este vorba despre o situaţie delicată, pentru că s-au făcut erori în calcul.

 

"Pe de altă parte, nu poţi să vii să spui oamenilor că dacă s-au făcut erori în jos - sigur că poţi să le măreşti pensia - dar dacă s-au făcut erori în a calcula mai mult decât era, să începi să-i spui omului acum că de fapt îi tai din pensie... e foarte complicat", a spus Ponta.

 

Întrebat dacă li se va tăia din pensie celor care au primit mai mult, Ponta a precizat: "Părerea mea e că trebuie să găsim o altă soluţie legislativă. Nu e vina omului, e vina celor care au calculat din instituţiile statului şi să te duci să te întorci iar împotriva oamenilor mi se pare anormal. Şi mi se pare că, dacă a greşit statul, nu plăteşte omul. Dacă au greşit cei de la stat, plătesc cei de la stat".

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite