La deschiderea lucrărilor Consiliului Executiv Naţional PSD, care se desfăşoară la Mamaia, liderul PSD Victor Ponta a declarat că este necesară modificarea Legea 315/1998 privind regiunile de dezvoltare.
Schimbarea trebuie făcută prin revizuirea Legii fundamentale, în sensul formării regiunilor înainte de a primi statutul constituţional. Modificarea va fi făcută din această toamnă. „Am discutat şi ieri în cadrul unui BPN informal, doar cu vicepreşedinţii. Regionalizarea şi descentralizare sunt esenţiale pentru modernizarea României. Din această toamnă, trebuie să mergem mai departe prin modificarea Legii 315/1998, cea cu regiunile de dezvoltare, în a forma practic regiunile chiar înainte de a primi statutul constituţional“, a declarat Victor Ponta.
România va avea 10 regiuni, pentru a împăca toate conflictele izbucnite între liderii locali PSD. Braşovul şi Sibiul vor fi fiecare reşedinţă de regiune (Centru-Est şi Centru-Vest), iar mult-discutata regiune nr. 9 Dobrogea va fi formată din judeţele Constanţa şi Tulcea.
Alte 10 proiecte majore naţionale vor fi demarate de Guvern în această toamnă, în domeniul infrastucturii rutiere sau al agriculturii.
„În 2014, trebuie să facem toate eforturile pentru a aloca mai multe resurse şi a merge mai mult pe continuarea proiectelor aleşilor noştri locali. I-am prevenit că 2013 va fi un an greu, pentru că e anul în care trebuie să plătim cât mai mult din ce ne-au lăsat ceilalţi de plătit“, a spus Ponta. Dar cel mai important proiect din această toamnă este pentru Guvernul Ponta declanşarea descentralizării.
„Poate cel mai important proiect din această toamnă - politic, guvernamental, parlamentar - îl constituie declanşarea efectivă a procesului de descentralizare şi de pregătire a regiunilor. S-a dovedit că orice centralizare excesivă la Bucureşti îngreunează lucrurile. Cu cât lăsăm mai mult la regiune, judeţ, oraş, atribuţii şi resurse, cu atât lucrurile merg mai bine“, a precizat premierul.
La anul, oricând la referendum pentru Constituţie În 2014, românii vor merge la referendum pentru modificarea Constituţiei, iar acest lucru se poate întâmpla oricând. „Din punctul meu de vedere, modul în care s-au finalizat lucrările Comisiei de revizuire a Constituţiei reprezintă într-adevăr o reformă de care aveam nevoie a sistemului poiltic, a sistemului contituţional. În această toamnă o să primim toate punctele de vedere de la Comisia de la Veneţia, de la partenerii internaţionali, în aşa fel încât anul viitor, în orice moment, putem să mergem la referendum pentru modificarea Constituţiei“, a afirmat premierul Victor Ponta.
Citeste mai multe aici

