Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, la Washington, că delegaţia sa a avut întâlniri cu congresmani americani pe tema ridicării vizelor pentru România însă nu doreşte să creeze speranţe deşarte. Potrivit premierului, oficialii români au făcut tot ce depinde de ei pentru a convinge decidenţii din Congres că România trebuie să beneficieze de ridicarea vizelor.
“Nu trebuie să ne supraevaluăm importanţa”, a spus Ponta, care a caracterizat demersurile întreprinse în acest sens, pe parcursul vizitei de trei zile din Statele Unite, drept “o cărămidă care trebuie însă urmată de altele”.
“În SUA, regimul vizelor este reglementat de către Congres. Administraţia americană s-a declarat în favoarea ridicării vizelor, dar decizia este la Congres. Proiectul de includere a României în programul Visa Waiver a trecut de Senat şi se află în Camera Reprezentanţilor. Preşedintele Comisiei Juridice, un congresman republican, a participat la întâlnire (cu reprezentanţii români, pe tema vizelor, n.r.), a înţeles argumentele României, mi-a explicat că opinia este împărtăşită majoritar în Cameră iar bătălia este pe restul proiectului. România poate fi inclusă în Visa Waiver dacă se îndeplinesc două condiţii: cel mult 3% dintre beneficiarii de viză rămân în SUA peste durata vizei şi până la 10% rată de refuz la acordarea vizelor. Nu vreau să creez speranţe deşarte. Cred că trebuie să continuăm să le aducem aminte (americanilor, n.r.) că pentru noi acea părticică (din proiectul de lege, referitoare la includerea României în Visa Waiver) este foarte importantă. Am mai pus o cărămidă, dar mai este…” a precizat Victor Ponta.
El a făcut trimitere şi la priorităţile politice şi legislative de la Washington.
“Să nu ne supraevaluăm noi importanţa. Ce va urma este o bătălie politică foarte dură între preşedintele Obama şi majoritatea republicană din Congres. Să nu ne închipuim că toată lumea, la Washington, stă cu ochii pe România”, a concluzionat premierul.

