money.ro
🔔 Alerte
ActualitateMihai Voican

PONTA dezvăluie cine îl protejează cu adevărat pe DRAGNEA

Publicat la 20.01.2019, 07:06:10

Distribuie:WhatsAppFacebookX
PONTA dezvăluie cine îl protejează cu adevărat pe DRAGNEA
Urmărește money.ro pe Google News
Ponta a afirmat sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Ploieşti, că ceea ce s-a întâmplat la DNA Ploieşti „e o ruşine pentru justiţia din România".   „Nu s-a destructurat singur (grupul infracţional care s-ar fi format la DNA Ploieşti şi care este anchetat de Secţia pentru investogarea infracţiunilor comise de magistraţi - n.r.). A fost destructurat în primul rând prin acţiunea unor oameni din mass-media. Dragnea n-a făcut nimic. Nu ştiu dacă remarcaţi, dar toţi am fost cercetaţi şi inculpaţi la Ploieşti, mai puţin Dragnea. Nu e o întâmplare. Doamna Kovesi, domnul Marius Iacob, care păstoreau DNA Ploieşti, l-au protejat pe Dragnea. Restul toţi am avut dosarela Ploieşti, Dragnea niciunul. Nici nu cred că a fost chemat vreodată, dacă nu mă înşel. Nu ştie unde e sediul, eu îl ştiu, l-am tot văzut pe zece ori" a spus Victor Ponta.   Acesta a menţionat că ceea ce s-a întpmplat la DNA Ploieşti nu poate justifica însă abandonarea luptei împotriva corupţiei.   Articolul integral pe CAPITAL          

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite