"După cum vedeţi, trebuie să reparăm noi toate relele făcute de PDL, cea mai mare hoţie - ani de zile de căpuşare a Oltchimului de către firmele PDL - sute de milioane de euro din bani publici băgaţi de hoţul hoţilor, domnul Videanu. Aţi văzut că, cu o zi înainte de licitaţie, dl Videanu şi cu dl Roibu aranjau cum să se facă lucrurile la Oltchim şi bineînţeles în înţelegere politică cu DD pentru a încerca să acopere urmele fraudelor uriaşe făcute de PDL acolo la Oltchim. Decizia guvernamentală o ştiţi foarte bine - dacă Dan Diaconescu are bani - dacă îi dă Videanu banii să-i aducă imediat, după care o să avem grijă ce se întâmplă mai departe cu locurile de muncă, cu restul datoriilor. Dacă nu, noi, sigur, Guvernul, aşa cum am făcut şi înainte, am plătit salariile din luna iulie, le plătim şi pe cele din luna august şi o să găsim o soluţie prin care să salvăm combinatul, să salvăm locurile de muncă, dar hoţii ca Videanu şi impostorii din clipa de faţă trebuie să răspundă în primul rând în faţa legii şi, sigur, vor răspunde şi în faţa oamenilor pe 9 decembrie", a declarat premierul înaintea reuniunii Biroului Permanent Naţional al PSD.
Potrivit acestuia, "o altă mega-hoţie făcută de Videanu şi de PDL" este cea cu băieţii deştepţi.


