Şeful Guvernului român va participa vineri la întâlnirea la nivel înalt "Prietenii coeziunii" care se va desfăşura în capitala slovacă şi la care este aşteptat şi preşedintele executivului comunitar. "Aici voi avea ocazia doar atât să-i spun preşedintelui Barroso: că-i mulţumesc pentru sprijinul politic pe care l-a dat României în acest efort de a recupera pierderile din perioada 2010-2011. Dacă vorbim în zona programului operaţional regional, acolo am avut o discuţie şi rămânem în contact şi cu comisarul Hahn (comisarul european pentru politică regională Johannes Hahn - n.r.) şi cu fiecare lider de proiect, în aşa fel încât să avem în continuare discuţiile finalizate, discuţii care să nu implice suspendarea sau chiar pierderea unora dintre fondurile alocate României", a declarat Victor Ponta.
Barroso i-a cerut recent premierului Victor Ponta să ia măsuri imediate pentru îmbunătăţirea capacităţii administrative şi a procedurilor de achiziţii publice în vederea creşterii ratei de absorbţie a fondurilor europene.


