Ponta scrie că a participat, vineri, la Atena, la summit-ul Socialiştilor Europeani şi că tot vineri, Traian Băsescu, "preşedintele tuturor românilor" a fost la Helsinki, la reuniunea liderilor populari europeni.
"Un eveniment la care sunt chemaţi (similar cu ce a fost la Atena) liderii partidelor populare. Un eveniment la care Traian Băsescu s-a dus în locul preşedintelui PDL, Emil Boc. Mă întreb şi eu aşa, că nu pot să-l întreb direct pe Traian Băsescu - în ce calitate a fost acolo? Că preşedinte PDL? Ca membru de partid? Am înţeles de mult timp că pentru Băsescu nu contează articolul 84 din Constituţie (cel care afirmă că «în timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid»). În ţară conduce sindrofii de partid fără jenă, îi bagă în şedinţe pe şefii de filiale, se consultă cu cei din PDL cu privire la ce poate face acest partid pentru a câştiga alegerile, le spune ce ar trebui să modifice la Statut, pe cine să dea afară, pe cine să promoveze! Mă rog, treaba lor dacă acceptă să fie trataţi ca servitorii, cei mai mulţi asta şi sunt! Mă enervează doar că toate şedinţele astea de partid le ţine la reşedinţa plătită din banii noştri! Şi că ţara arde iar babele pedeliste se tot întreabă dacă să se pieptane cu cărare sau cu breton!", scrie Ponta. Citește mai mult pe www.mediafax.ro
Ponta îl acuză pe Băsescu de încălcarea Constituţiei prin prezenţa la Summit-ul PPE de la Helsinki
Publicat la 06.03.2011, 11:34:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
13 din 16 echipe din SuperLiga au o casă de pariuri pe tricou. Anglia a interzis, România merge înainte
Piețe financiare
Curs euro valabil luni, 24 august: 5.2581 lei. OMV a pierdut 0.93% pe BVB
Piețe financiare
