"Ştiu şi eu de costul acela de 7 milioane. Problema este că acum la Tarom este un management privat, care nu e sub controlul ministerului şi, sigur, ia măsuri pentru eficientizarea companiei. Eu cred că trebuie găsită o soluţie în perioada următoare, e absolut normal ca preşedintele României, până la urmă şi primul-ministru, să aibă un avion cu care să se deplaseze la întâlnirile oficiale, nu e vorba că se duce în plimbări. Înţeleg însă condiţiile actuale sunt extrem de neeficiente. E un avion mai vechi şi poate că o să găsim împreună o altă soluţie. Nu e vorba aici să-i luăm avionul domnului Băsescu. încercăm însă să avem costuri cât mai mici şi o siguranţă cât mai mare", a spus Ponta la RTV.
Tarom va face o propunere Administraţiei Prezidenţiale privind aeronava folosită de preşedinte, care are cele mai ridicate costuri de mentenanţă, spune ministrul Transporturilor Relu Fenechiu, fără să detalieze, şi se declară surprins că aceste cheltuieli sunt suportate de la bugetul de stat.





